PEDIATRIE

 

Descrierea secției:

A fost înființată în cadrul Institutului de Endocrinologie „C.I.Parhon” București în anul 1959 la inițiativa Profesorului C.I.Parhon.                                                                       Secția de endocrinologie pediatrică are un număr de 40 paturi pentru spitalizări continue și 2 paturi de spitalizări de zi, 3 cabinete de ambulatoriu.                                 La nivelul secției există ecograf performant cu care se efectuează ecografii endocrine pacienților internați pe secție.

1971

Colectivul de medici ai secției împreună cu laboratorul de antropometrie

A publicat in “Standarde antropometrice actuale pentru copii si adolescenți intre 3-18 ani ‘’- autori Popa M, Florea I, Ionescu V, Ciovirnache M, iar în revistele internaționale ale acelor ani au fost publicate lucrări despre metode inovatoare de diagnostic a deficitului de hormon de creștere - documentate la nivelul secției

1993 1994

A fost pentru prima dată implementat în Romania, la nivelul acestei secții

Tratamentul cu hormon de creștere biorecombinant la copiii cu nanism hipofizar.

2005 2006

Colectivul secției împreună cu cel al laboratorului de cercetare științifică

A stabilit norme pentru diagnosticul pubertății precoce cu agonist GnRH solubil, pas important în posibilitatea utilizării noilor tratamente pentru pubertatea precoce centrală.

În prezent

Activitatea medicală din secția de Endocrinologie Pediatrică se concretizează în

Spitalizări continue, spitalizări de zi, consultații în ambulatoriul integrat.                                                                                                                                                                                               Toți medicii secției au calitatea de ”evaluatori” în sensul investigării și tratării copiilor cu patologii ce necesită terapii acordate prin programele naționale (hormon de creștere, superagoniști de GnRH pentru pubertatea precoce, terapii biologice pentru rahitismul hipofosfatemic), în evidența secției în ultimii 20 ani fiind peste 700 copii cu nanism hipofizar tratați cu hormon de creștere recombinat, peste 150 fetițe cu sdr Turner, peste 250 de copii cu pubertate precoce în tratament, cca 20 copii cu rahitism hipofosfatemic.

Programări secție

endopediatrie@parhon.ro

Sunt diagnosticate și tratate o serie întreagă de afecțiuni endocrine ale copilului și adolescentului:

Tulburări de creștere (statura mică /statura înaltă) - condiționate hormonal
Tulburări pubertare (pubertate precoce, pubertate întârziată)
Tulburari de determinism și diferențiere sexuală sexuală
Patologie tiroidiană hipotiroidism, hipertiroidism, gușă, mixedem congenital, cancer tiroidian la copil și adolescent
Patologie paratiroidiană
Hipo / hiperfuncție a glandei hipofize
Diabet insipid
Hipo/hiperfuncție adrenală, sindroame adrenogenitale;
Patologie medulosuprarenală
Disfuncții ovariane și testiculare
Tulburări ale ciclului menstrual; sindrom de ovar polichistic virilizant
Obezitatea sindromică - in cooperare cu genetician, pediatru, diabetolog, psiholog
Rahitism hipofosfatemic
Endocrinopatii la supraviețuitorii cancerului și la cei expuși la terapii citotoxice
Boli genetice cu răsunet endocrin ( sdr. Turner, alte cauze de statura mică sindromică, sdr Klinefelter, etc.)

Activitatea de cercetare

       Colectivul de medici ai secției este implicat de asemenea și în activitatea de cercetare derulând proiecte de cercetare împreună cu colective din Laboratorul de cercetări de endocrinologie moleculară, celulară și structurală din cadrul institutului. A făcut parte din acțiunea europeană COST BM 1105 “GNRH DEFICIENCY: ELUCIDATION OF THE NEUROENDOCRINE CONTROL OF HUMAN REPRODUCTION” (”Deficitul de GnRH – elucidarea controlului neuroendocrin al reproducerii umane”) în perioada 2012-2016, iar la acest moment susține derularea proiectului “Caracteristici fenotipice și genotipice ale copiilor români cu hiperplazie adrenală congenitală”, proiect câștigat prin competiție internă. De asemenea, în cadrul secției s-au desfășurat în ultimii 20 ani numeroase studii clinice, marea majoritate legate de administrarea în siguranță a tratamentului cu hormon de creștere.

Activitatea universitară

       Colectivul de medici din secția de Endocrinologie Pediatrică - este implicat și în procesul didactic – de formare a studenților la facultățile de Medicină Generală și respectiv Stomatologie ai UMF ”Carol Davila”, precum și a tinerilor endocrinologi în programul de rezidențiat și în programul de Atestat de endocrinologie pediatrică, toți medicii secției având calitatea de formatori de școală de endocrinopediatrie. Cadrele universitare ale secției participă în cadrul UMF ”Carol Davila” la coordonarea științifică a lucrărilor de diplomă. 4 din medicii secției sunt doctori în medicină, toate cadrele medicale superioare sunt autori/coautori de tratate, cărți, manuale sau articole publicate in extenso sau în rezumat în revistele de specialitate ori susținute la manifestări științifice naționale și internaționale. Medicii secției sunt membrii ai societăților științifice naționale și internaționale de profil, precum și revizori și membri în bordurile editoriale ale revistelor de specialitate

Personalul medical

Pe secție își desfășoară activitatea un număr de 5 medici,
Asistentă șefă conduce un colectiv format din 8 asistente și 8 infirmiere și îngrijitoare
Colectivul de cadre medii al secției are înaltă expertiză în îngrijirea copiilor cu patologie endocrină, în efectuarea testelor diagnostice specifice, în evaluarea și monitorizarea auxometrică precum și în administrarea terapiilor specifice, cu precădere a tratamentului cu hormon de creștere.

Deviza noastră este ”Să creștem sănătoși împreună în condiții de siguranță!”, iar sigla secției, personajele din ”Povestea lui Harap Alb”, de Ion Creangă, reflectă diversitatea patologiei endocrinopediatrice prin ochii și mintea autorului poveștilor copilăriei noastre.

Asist. Univ. Dr. Iuliana GHERLAN

Șef Secție Medic Primar Endocrinolog

Dr. Camelia PROCOPIUC

Medic Primar Endocrinolog

Dr. Andreea Cristiana BREHAR

Medic Primar Endocrinolog

Asist. Univ. Dr. Aura Mădălina BOBOC

Medic Primar Endocrinolog

Dr. Lidia RADOMIR

Medic Specialist Endocrinolog

As. Maria Constantin

Asistenta Șefă
Vezi și