Despre noi

 
 
 

 

 


ISTORIC

Motto: Secretul vieţii lungi a unei instituţii este păstrarea ierarhiei meritului (Mihai Eminescu – Opera Politică)
1935

Încă din perioada anilor 1935 – 1936

printre preocupările profesorilor C.I. Parhon şi Şt. M. Milcu, secondaţi de dr. Marcela Pitiş, era înfiinţarea unui institut in domeniul endocrinologiei care, la acea vreme, fiinţa în modestul serviciu al Spitalului de Boli Mentale şi Nervoase din Bucuresti.

1946

La 8 noiembrie 1946

prin Decretul-lege nr. 895 emis de Regele Mihai – se aproba raportul ministrului Sănătăţii, marele neurochirurg prof. dr. Bagdasar, de înfiinţare şi organizare a Institutului de Endocrinologie.

          La început, noua instituţie a funcţionat în localul Clinicii de Dermatologie a Spitalului Colentina, pentru ca din 1948 să îşi găsească locul în clădirea Sanatoriului Saint Vincent de Paul. Daca iniţial, a funcţionat în sistemul Ministerului Sănătăţii, ulterior a trecut sub tutela Academiei Române, ca apoi sa functioneze sub auspiciile Academiei de Ştiinţe Medicale.
          De la început, ca o recunoaştere a personalitatii savantului la dezvoltarea ştiinţei naţionale şi internaţionale, institutul s-a numit Prof. dr. C. I. Parhon. In prezent, Institutul National de Endocrinologie C.I.Parhon se afla sub conducerea directă a Ministerului Sănătăţii.

Necesitatea institutului a fost solid motivată de existenţa unei morbidităţi endocrine ridicate, a masivei endemii de guşă – deficitul de iod afectând 25-30% din populaţie – reflectata in sistemul endocrin si în patologia altor organe , dar si de existenţa unei şcoli puternice de endocrinologie, ajunsă la maturitate de-a lungul unei jumătăţi de secol. Organizarea institutului s-a făcut pe baza unei concepţii profund moderne şi revoluţionare, de avangardă pentru momentul înfiinţării, dar mereu ascendentă in evoluţia ei, cu drept ţel competenţa. În elaborarea bazei teoretice, organizatorice şi funcţionale, un rol determinant l-a avut Şcoala Româneasca de Endocrinologie, in concepţia careia endocrinologia era considerata o ramură a biologiei şi medicinii, o ştiinţă de sine stătătoare, multidisciplinar complexa si de graniţă, nu ca o simplă disciplină a medicinii interne sau a altei discipline. S-a adoptat şi s-a dezvoltat principiul unităţii dintre endocrinologia biologică şi cea medicală, dintre experiment şi clinică, dintre cercetare şi învăţământ.           Ca exemplu, cităm articolul II din Decretul-lege nr.895/1946:

“Institutul de Endocrinologie are drept scop organizarea, îndrumarea şi promovarea studiilor şi cercetărilor teoretice şi experimentale în domeniul endocrinologiei aplicate în toate ramurile biologice si sociale, precum şi articolul III: Pentru aprofundarea diverselor ramuri ale endocrinologiei, precum şi pentru a obţine facilitatea şi eficienţa în lucrări, activitatea institutului se va desfăşura în următoarele sesiuni:

  • endocrinologie clinică;
  • morfologie;
  • fiziologie;
  • chimie;
  • endocrinologie comparată;
  • hormoni, vitamine, fermenţi;
  • psihologie endocrinologică;
  • endocrinologie socială şi guşă endemică;
  • constituţia endocrină.

          Prin acest articol, ca si prin multe altele din legea de înfiinţare a institutului, se constata vivacitatea ştiinţifică, implicarea sociala, precum şi futurologia gândirii marelui profesor C. I. Parhon, care a conceput un institut care să dăinuie, să se impună şi sa fie de referinta.

 

La 75 de ani de la înfiinţare

          Institutul păstrează tradiția unei practici medicale la nivel înalt, fiecare generaţie de specialişti fiind profund marcată de personalităţile care i-au învăţat şi i-au condus paşii spre performanţa: Prof. Dr. C. I. Parhon, Prof. Dr. St. M. Milcu, Prof. Dr. Marcela Pitiş şi elevii lor. Activitatea medicală are în centru pacientul cu patologie endocrină și se ghidează după cele mai înalte standarde de la nivel internațional, având la dispoziție metode performante de diagnostic și posibilități terapeutice corespunzătoare. Activitatea de îngrjire a pacienților se desfășoară în paralel cu activitatea de cercetare științifică și cea didactică – instruirea unor noi generații de studenți și rezidenți pentru a asigura prezentul dar mai ales viitorul.